Artistul Damian Drăghici s-a însurat în mare secret cu notara Paula Rosenberg!

06.11.2012

Lautarul în vârstă de 42 de ani a făcut în sfârșit pasul cel mare, alături de logodnica lui de patru ani, notara Paula Rosenberg, de 37 de ani.

damian draghiciZiua fericită în care cei doi au ales să-și lege destinele a fost cea de joi, chiar de sfântul Damian, protectorul celor căsătoriți.

A doua zi, pe o ploaie torențială a avut loc și cununia religioasă, după care, petrecerea a ținut până dimineață la un restaurant select din Capitală, informează RTV.(sursa:cancan)

Damian Drãghici, atacat: "El nu este ce se crede. A fãcut mult scandal si s-a lãudat cã a fãcut facultãti în America"

13.01.2012

 Naistul Radu Simion, fostul profesor și mentor al lui Damian Drăghici, a pornit un atac împotriva muzicianului.

Bărbatul susține că artistul nu vrea să își valorifice talentul cu care a fost înzestrat, ci declanșează doar scandaluri.

 "Damian Drăghici, care era elevul meu, începuse să facă ceva, dar a abandonat naiul. Mi-a spus că nu îi mai place să cânte cu naiul. Și atunci m-am luat de el și i-am spus: 'Dar de ce, măi Damiane, nu mai vrei să mai cânți cu naiul? Ai văzut că de-abia acum trebuie să muncești? Că ai făcut mult scandal în jurul tău și te-ai lăudat în stânga și în dreapta că ai făcut facultăți și vine televiziunea și te filmează? Dar unde sunt diplomele de la facultățile acelea din America? Unde sunt jazmanii ăia mari cu care ai cântat? Dacă ai făcut așa mare performanță, continuă și rămâi acolo. Dar părerea mea e că n-ai făcut așa ceva și, ca dovadă, în loc să muncești acum pentru că succesul pe care l-ai creat în jurul tău te obligă să muncești mai mult, ai abandonat că n-ai răbdare să stai să muncești patru-cinci ore acasă plus când cânți la concert'. Damian nu este ce se crede!", a spus Radu Simion pentru Ring.

Naistul spune că Drăghici nu este un adevărat artist.

"Naiul este frumos, interesant, dar dacă nu muncești, nu studiezi nimic la el, te lasă. Și acum Damian a făcut vâlvă multă în jurul lui și sigur că greutățile sunt mult mai mari pentru că, în momentul când îți permiți să cânți un Brahms și faci reduceri în loc să cânți pe două octave, un specialist știe ce faci tu acolo. El trebuie, ca și un violonist, să interpreteze piesa aceea conform partiturii. Și dacă o simplifici, numai faptul că îți permiți să modifici partitura unui compozitor precum a fost Brahms sau Liszt, asta înseamnă mare crimă și atunci înseamnă că ești un infractor, și nu un muzicant adevărat. Un muzicant adevărat cântă așa cum a scris compozitorul", a spus fostul profesor.(sursa:cancan)

Damian Drăghici: Francezii au în prezent ceva cu românii în general, nu doar cu romii

23.09.2011

Damian Drăghici, singurul român care a câștigat un Grammy și a renunțat la muzică, ca să apere drepturile romilor, a fost invitat la emisiunea "100 De Minute" cu Alessandra Stoicescu, pe Antena 3.

Damian a împărtășit printre altele și motivul pentru care a ales să renunțe la muzică și opinia sa privitoare la modul în care este văzută comunitatea romă, atât de români cât și de străini.



Artistul consideră că această discriminare la adresa romilor este un rezultat al proastei guvernări din România în ultimii 20 de ani și al faptului că nu s-a încercat o integrare a romilor în societate, astfel încât ei să-i respecte pe români și invers.

Întrebat de ce a renunțat la cariera sa muzicală, Damian a afirmat că vrea să își dedice timpul reprezentării comunității sale.

"Am renunțat la muzică ca să pot să reprezint cât mai bine nația mea, oamenii mei, rasa mea și să pot să fac ceva în următorii cinci, zece ani de zile, să-i includ social. Ei să fie respectați și ei să îi respecte pe alții". 

Referitor la vizibila antipatie a francezilor față de romi , muzicianul este de părere că francezii au în prezent ceva cu românii în general, nu doar cu romii.

"Nu cred că sunt mai hoți decât majoritarii [...] Francezii în momentul ăsta au o problemă cu noi în general și nu cred că asta s-a dezvoltat doar din cauza romilor, pentru că francezii de-a lungul anilor au fost îndrăgostiți de cultura romă [...] și acum dintr-o dată s-a întâmplat o schimbare. Cred că e o problemă de-a lui Sarkozy și e o problemă a lor politică și o modalitate de-a lor de a manevra masele", a precizat acesta.

Damian Drăghici este un muzician de etnie romă. El s-a născut într-o familie muzicală și a început să învețe să cânte la nai la vârsta de 10 ani, după ce cântase la diferite instrumente de la vârsta de trei ani.

A fugit în Iugoslavia la vârsta de 18 ani, apoi a ajuns în Grecia. După o audiție ce a avut loc la Atena, i-a fost oferită o bursă integrală la colegiul de muzică Berklee din Boston, Statele Unite. A locuit la Los Angeles, are 18 albume înregistrate și a participat ca invitat pe albumul "Silver Solstice" al formației Paul Winter Consort, care a câștigat un premiu Grammy în 2006.(sursa:antena3)

Damian Drăghici: „În America am scăpat de complexul de inferioritate!”

11.11.2010

După mai multe luni de absență, Damian Drăghici revine pe scenele din România cu un nou proiect. „Jazz In The City” se numește spectacolul pe care artistul român îl va pune în scenă pe 12 noiembrie la Sala Palatului din București. Cum a trecut de la muzica țigănească la jazz? Ne spune chiar artistul într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Libertatea.

De ce jazz?

damian draghiciJazzul a fost, este și va fi pasiunea mea toată viața și mai mult decât atât a fost prezent în toată evoluția mea muzicală. Acesta este motivul pentru care am dat examen și am câștigat bursa integrală la Berklee College of Music in Boston, unde am studiat jazz la nai și am absolvit, dar este adevărat că după asta, viața mea muzicală a luat o întorsătură spre un alt gen muzical, după care spre Damian & Brothers, dar am promis în anul 2000 când această călătorie a început, ca dupa 10 ani mă voi întoarce la jazz.

Cat timp ai stat in SUA pentru a pregăti noul proiect?

M-am mutat in New York în luna ianuarie 2010 si încă trăiesc aici intre New York și Los Angeles, depinde în ce oraș înregistez.

Când ai lansat noul proiect de jazz?

Noul meu album de jazz este încă în derulare, sper că va fi gata undeva în februarie sau martie; am avut foarte mult de studiat la nai și de ales repertoriu, plus că avem foarte mulți invitați și pentru fiecare piesă înregistrarea trebuie coordonată de așa natură încât toți să fie disponibili în aceeași măsură.

Americanii au reticențe în ceea ce privește originea ta?

Americanii nu au reticențe în ceea ce privește originile mele, de fapt în America am scăpat de complexul meu de inferioritate și am spus cu mândrie că sunt ȚIGAN, și asta constă prin simplul fapt că acolo ești acceptat și tratat cu egalitate fără discriminare față de nație (origini), religie, orientare sexuală sau culoare.

damian draghiciCâți bani ai investit în noul proiect?

Finanțele nu sunt de bază la un proiect de jazz, sunt mulți artiști care cântă de plăcere, ei vin ca invitați pe albumul meu și eu pe al lor. Este vorba mai mult de o colaborare și un fel de familie mai largă în lumea jazzului, cel puțin American.

În ce relații ești cu foștii parteneri de scenă, Brothers?

Cu foștii parteneri de scenă din Damian & Brothers sunt în relații foarte bune, doar am fost frați trei ani de zile. Pentru mine au fost niște ani superbi.

Crezi că noul proiect va egala succesul trupei Damian & Brothers?

Find un proiect de jazz este evident că nu este comercial prin natura sa, ca atare nici nu mă aștept la un succes comercial, mai mult la un succes din punct de vedere artistic, sper să iasă cât mai bine din punct de vedere muzical. Modelul după care lucrez de obicei este ca până nu îmi place mie 100 %, până nu simt eu că mi se furnică pielea la fiecare piesă, nu pot să am așteptări să placă publicului, așa că am să lucrez la proiect până când totul este așa cum simte inima mea. (sursa:libertatea)

Damian Drăghici, în scandal cu «fraţii săi»

04.03.2010

Damian Drăghici e supărat pe foștii lui colegi din trupa Damian&Brothers, despre care a auzit că vor să meargă mai departe cu acest proiect, anunțat ca fiind încheiat la sfârșitul anului.

El spune că-i va da în judecată pe cei care vor folosi în mod abuziv actuala denumire. (sursa:libertatea)

Damian Drăghici dă geamparalele pe jazz

15.12.2009

Damian Drăghici, liderul trupei Damian & Brothers, se lasă de muzica țigănească și trece la jazz. Artistul își ia rămas-bun de la publicul din România în cadrul unui concert extraordinar, care va avea loc, joi seară, la Sala Palatului, și a acceptat să ne vorbească despre planurile sale de viitor.

damian draghici

Libertatea: De ce ai luat decizia de a renunța la trupa Damian & Brothers?
Damian Drăghici: Pot spune că în cei trei ani de când m-am întors în România și am înființat acest proiect cu muzică țigănească mi-am depășit așteptările. Inițial, am crezut că va prinde la public doar vreo șase luni, dar iată că ideea a avut și încă mai are succes și acum, la trei ani după lansare.

- Te vei retrage din viața muzicală?
- Nu. Nicidecum. Îmi doresc de mulți ani să cânt jazz și cred că a venit momentul să-mi împlinesc acest vis. Și cel mai indicat este să plec în State, adică în patria jazz-ului. Ceea ce voi face la începutul anului următor.

- Îi vei implica și pe “Brothers” în noul proiect?
- Nu. Ei își vor continua stilul muzicii de petrecere pe cont propriu, probabil aici, în România.

- Ai stabilit noua componență a trupei de jazz?
- Nu am încă un plan bine definit. Merg deocamdată pe feeling. Am discutat deja cu artiști de jazz din SUA și voi pune bazele unui nou proiect în curând. Mulți dintre ei sunt câștigători de premii Grammy.

- Ce invitați mai ai în spectacol?
- Vor mai cânta alături de noi și băieții de la Voltaj, dar mai avem și alte surprize. După acest spectacol, numit Damian & Brothers - Ultimul concert, membrii trupei se vor despărți definitiv (sursa:libertatea)

24 de intrebari - Damian Draghici

damian draghiciCel mai fericit se simte de doi ani incoace, de cand este in Romania. Ar vrea sa se reincarneze intr-unul din discipolii lui Iisus Hristos. Daca ar putea, ar fi o femeie pentru o zi, pentru a intelege ce simte si cum gandeste ea. 

- Care este cea mai mare teama a ta?
- Teama de a avea o teama...

- Care este cel mai valoros lucru pe care il ai? (din punct de vedere financiar) 
- Biblia si cartile mele.

- Care este ideea ta despre fericire?
- Fericirea este in ceea ce faci si nu in ceea ce ai.

- In ce-ai vrea sa te reincarnezi, daca acest lucru ar fi posibil?
- Unul din discipolii lui Iisus Hristos.

- Ce personaj istoric iti place?
- Alexandru Cel Mare (Macedon).

- Care este ocupatia ta favorita?
- Ocupatia este favorita mea.

- Unde ti-ar placea sa traiesti?
- Acolo unde va fi urmatorul meu proiect.

- Ce detesti la altii?
- Ce detesta altii la mine.

- Daca ai putea sa iti schimbi un atribut fizic, care ar fi acela?
- As vrea sa fiu femeie pentru o zi (ca sa vad ce simte, ce gandeste si ce traieste ea). 

- Care este cel mai mare regret pe care il ai?
- Ca nu am destul timp sa citesc si sa invat mai mult.

- Ce admiri cel mai mult la o femeie?
 -Inteligenta, rapiditatea si profunzimea mintii... Ei, si sa fie si shukara!

 - Ce admiri cel mai mult la un barbat?
 - Ambitia si perseverenta.

- Cand si unde te-ai simtit cel mai fericit?
- In ultimii doi ani in Romania.

- Care este personajul de fictiune pe care il preferi? 
- Ar fi o combinatie intre Zorba Grecul si Jack Sparrow.

- Cu ce talent natural ai vrea sa fii inzestrat?
- Sa pot sa zbor.

- Care este motoul tau? 
- Cel mai mare risc in viata este sa nu-ti asumi niciun risc.

- Ce ti se pare a fi „culmea durerii“? 
- Durerea in sine.

- Pentru ce greseala ai cea mai mare toleranta? 
- Pentru aceleasi greseli pe care le fac si eu.

- Care este principalul tau defect? 
- Nerabdarea.

- Care sunt „eroii“ vietii tale reale? 
- Iisus Hristos, Winston Churchill, Miles Davis.

- Care este principala ta virtute?
- Curajul.

- Ce I-ai spune lui Dumnezeu, daca L-ai intalni? 
- Multumesc pentru tot, Te iubesc, Tata!

- Ce ai si ti-ai dori sa nu ai?
- Lucruri pe care le am si de care altii ar avea mai multa nevoie decat mine. 

- Ce nu ai si ti-ai dori sa ai? 
- Mai mult din tot ceea ce am. (sursa:viva)

Damian Drăghici: „Discriminarea țiganilor începe în casele lor”

01.05.2009

 Discriminarea rromilor începe în propriile lor familii, acolo unde, 24 de ore din 24, copiii aud de la părinți că ei sunt țigani, iar ceilalți sunt români, atrage atenția artistul Damian Drăghici. Câștigător al unui premiu Grammy, Drăghici a cunoscut consacrarea muzicală în Occident și tot acolo a decis să-și asume public etnia din care face parte.

Artistul a mărturisit „La masa Adevărului” că, în majoritatea cazurilor, complexele de inferioritate ale oamenilor, indiferent de culoarea pielii, generează atitudini antisociale. Efortul personal, rezolvarea trebuințelor primare și toleranța sunt, însă, cheia normalizării relațiilor dintre minoritari și majoritari în societatea românească. Și Damian Drăghici este unul dintre cei care preferă să i se spună țigan și nu rrom, considerând că dezbaterile de acest gen sunt departe de a satisface nevoile comunității sale.

Artistul Damian Drăghici spune că el însuși a petrecut o bună parte din viață având complexul că e diferit de ceilalți și că nu va fi acceptat de majoritari din cauza etniei.

„Devenim ceea ce vrem să devenim”

-  Adevărul: Mulți ar fi tentați să spună că Damian Drăghici este țigan așa cum Barack Obama e negru, adică un om care nu mai are legătură cu etnia pe care și-o asumă...

- Damian Drăghici: Am 17 băieți în trupă și fiecare are caracterul său. În America am participat la niște seminarii acum două luni. Ni s-a spus că s-a făcut un test și că au luat doi gemeni identici și i-au pus în două medii total diferite. După 20 de ani, în afară de câteva lucruri pe care le aveau în comun - le plăcea muzica și aveau câteva cluburi preferate - erau total diferiți. Amândoi aveau rădăcini într-o familie extraordinar de bună. 

Concluzia a fost că mediul în care trăiești este cel mai important. Dar la un alt seminar pe care l-am urmat a reieșit că poți să trăiești într-un mediu anume, însă totul depinde de tine, de ce vrei să faci. Ce-i drept, 90% din tot ce facem noi în ziua de astăzi sunt influențele care le-am auzit în copilărie și care s-au întipărit în subconștientul nostru, la 13-14 ani. În tot ceea ce facem, ne comportăm ca niște copiii mici într-un corp mare.

- În trupa dumneavoastră vedeți aceste diferențe comportamentale?

- Aș putea spune că și la mine în trupă e același lucru. Sunt diferite caractere, diferite probleme acasă, diferite vârste, diferite concepții asupra vieții, tot felul de ciudățenii. Unul dintre colegii mei, Gicu, băiatul cel mai grăsuț din trupă, e puțin mai în vârstă și are multă experiență. Vine dintr-o familie rea de țigani - unii sunt mai buni, alții mai răi! -, a văzut cele mai urâte lucruri, a cântat pe la spoitori, pe la cocalari, a văzut mâni tăiate, săbii și dintre toți e singurul care niciodată nu a creat o problemă. 

Vine exact la ora potrivită, e corect, nu a scos niciodată un cuvânt urât, nu a întârziat niciodată o secundă și are cel mai frumos comportament. Și atunci, cum poți să crezi ce au spus aceia din America la testul pe care l-au făcut cu gemenii? Cred că și omul acesta de care vă povestesc dacă, la un moment dat, ar fi avut curajul să plece un pic din mediul acela, cum am plecat și eu, cred că ar fi ajuns departe. Pentru că are un comportament și o minte strălucite. E vorba doar de șansa pe care ți-o dai tu ție. Nu cred că e vorba doar de ceea ce-ți dă societatea.

- E o chestiune genetică?

- Cred că e și genetică, dar e vorba, la o anumită vârstă, să ai un vis, să crezi în tine pentru că noi toți devenim ceea ce vrem să devenim. Sunt sigur că Obama de mic copil știa că o să devină președinte și că poate celorlalți li se părea că e nebun. Eu le spuneam alor mei că am să fiu așa, că am să cânt cu ăia și am să-mi fac nu-știu-ce și ei îmi spuneau: „Damian ești nebun!”. Și acum știu ce voi face peste 10 ani. 

Dar nu trebuie să fie vorba doar de un vis pe care-l spui sau îl scrii pe hârtie. Trebuie să și crezi în el. Subconștientul tău îl va realiza! Sunt lucruri pe care le regăsim și în Biblie, spritual dacă o ei: cere, crede și mulțumește ca și cum vei primi și vei primi.

„Nu avem o educație a liderilor”

- Dar, în ceea ce-i privește pe rromi, trebuie să existe și un lider care să le imprime o anumită linie în cadrul comunității. Unde este acest lider? Cei de azi nu prea se remarcă din acest punct de vedere...

- Cred că e foarte simplu. Îl citesc pe Gandhi care a spus: „Dacă vrei să faci diferența, fii tu diferența!”. La noi încă nu s-a găsit un Gandhi, dar mai ales nu s-a găsit omul care să înțeleagă bine citatul ăsta. Fiecare face treabă doar pentru el, motiv pentru care nu putem vorbi nici de societate, nici de minoritate, de nimic! Fiecare e doar pentru el. Am eu, nu mă interesează de vecin! Trec pe lângă un om și-l văd sărac, că nu are ce să manânce și zic: „Să fie sănătos! Mie cine mi-a dat?!”. 

Este exact ca-n teoria care exista în România acum 15-20 de ani, părinții spunându-le propriilor copii: „Ai mei nu mi-au dat nimic, eu de ce să vă dau vouă?!”. Nu contează dacă părinții tăi ți-au dat sau nu de toate, dacă vrei să faci ceva în lumea asta, să schimbi ceva. Cred că problema noastră de acolo se trage și în privința liderilor.

- Deci și liderii rromilor sunt tributari acestei mentalități...

- Eu nu cred că noi avem lideri educați. Nu avem o educație a liderilor! Dacă nu te tragi dintr-o familie de lideri, cauți unul și înveți de la el, citești și vezi pașii pe care îi face. Spre exemplu, acum câțiva ani m-am dus la unul dintre cei mai mari profesori din America și l-am întrebat cum pot să cânt ca el? Și l-am tot întrebat până când l-am zăpăcit și mi-a spus: „Fă ce am făcut eu, urmează-mi pașii, studiază, cântă în fiecare zi 8-10-12 ore, timp de 10-15 ani și o să vezi că o să cânți ca mine!”. 

Am înțeles asta și am început să studiez încontinuu. S-a făcut și o cercetare în urma căreia s-a descoperit că dacă ai 10.000 de ore studiate - ca instrumentist, ca fotbalist, ca baschetbalist - ajungi la cel mai înalt nivel posibil. Deci ai nevoie de 10.000 de ore acumulate și ajungi cel mai bun.

-  Nu-ți trebuie și talent?

- Și fără talent!

- Ține atât de mult performanța de efort?

- Bineînțeles că, dacă ai o intuiție deosebită sau dacă ești ceva mai talentat decât altul, atunci da, contează și acest lucru. Dar asta e valabil și la discuția despre lideri. Nu se pot face lideri peste noapte. De pildă, mulți se consideră oameni de afaceri. Ești om de afaceri că ai vândut cinci terenuri și că ai făcut un bloc în regie proprie? Atunci oamenii din lumea americană care fac câte cinci mastere și școli de afaceri, ăia ce mai sunt?! Negustorul care a vândut cinci terenuri și a făcut un bloc e un fel de lăutar, dacă este să ne raportăm la muzică. A învățat meserie peste noapte.

-  Acest mesaj pe care l-ați enunțat trebuie transmis cumva de către un lider...

-  La noi nu cred că există cineva care să poată convinge...

-  Mai vorbește Mădălin Voicu despre problemele țiganilor, dar cum să înțeleagă oamenii mesajul dacă nu văd un efort conjugat?

-  În primul rând trebuie să vorbești pe limbajul lor. Dar nu pe țigănește, ci pe un limbaj care să-i atingă. În al doilea rând, cred că mesajul trebuie să-l simți și să-l aplici ca atare chiar tu, liderul lor. Dacă îți dă cineva două miliarde pe lună pentru a face un lucru și dacă nu-ți place să faci lucrul acela, tot nu-l faci! Fiecare dintre cei care au câte un mesaj, îl are pentru interesul său. Ei fac de obicei ceea ce e mai important pe lista lor de valori. Ce valori am eu? Valorile mele sunt că vreau asta, asta și asta și atunci văd lumea în felul meu.

- Deci e o deficiență de comunicare până la urmă...

- Când mă duc la televizor și spun că o să facem nu-știu-ce, când mă duc în Europa și spun că aduc nu-știu-ce, ăla care se uită la mine, săracul, nu are idee despre ce vorbesc eu, nu știe ce înseamnă europarlamentar, ce înseamnă avion sau pașaport. Omul se gândește: „O să am și eu mâine o pâine pe masă? Cum să dorm și ce să fac? Copilul are temperatură!”. Credeți că lui îi arde de ce îți arde ție, ca parlamentar?! Omul ăla nu a ajuns nici la prima treaptă a piramidei lui Maslow - nu are nici îmbrăcăminte, nici casă și nici siguranță. M-a mai întrebat cineva acum vreo doi ani: „Ce credeți despre libertatea de exprimare a rromilor?”. Persoana aceea era doctor docent. 

L-am întrebat, la rândul meu, dacă a avut vreo problemă cu alimentația până la 22-23 de ani. Ați dormit vreodată în ploaie, pe stradă, în vânt? Nu. Ați avut temperatură și niciun medicament la îndemână? Nu. Și atunci vorbiți de libertatea de exprimare?! Păi omul ăla, țiganul de rând, cum poate să se gândească la libertatea de exprimare atunci când îi e foame?

„Fiecare e cu valorile lui”

- Ați mers în comunitățile de rromi, să stați de vorbă cu ei?

- Da, și asta e problema lor: nu-i interesează valorile pe care le avem noi. Eu cheltuiesc bani pe cărți și apoi stau cu ai mei de vorbă. Ei sunt mult mai diferiți decât cei din alte comunități și le spun că am citit o carte. Se uită la mine și zic: „Ăsta e nebun! Mie îmi arde acum să ascult ce spune el?!”. Valorile sunt total diferite și atunci lor trebuie să le dai exact ceea ce au nevoie. 

Este cel mai important lucru! Asta este valabil și în cazul țiganilor, și al românilor, și al africanilor, pentru orice comunitate. Suntem egali, ne-am născut toți la fel. Eu am văzut oamenii de la mine din trupă care muncesc 16-18 ore pe zi și care dau randament, țigani fiind.

-  Atunci de ce majoritatea țiganilor sunt percepuți negativ?

- Pentru că nu-i motivează nimeni și fără motivație noi nu lucrăm. Cel mai important lucru pentru noi care este? Cu cât lucrul de care te ocupi e mai sus în lista ta de valori, cu atât mai mult faci lucrul acela. Un filosof american spunea că noi, de obicei, încercăm să facem orice ca să scăpăm de durere decât ca să ne ducem spre plăcere. Ești mai dispus să faci ceva ca să n-ai durere decât să-ți produci o plăcere. Asta e problema țiganilor, pe care ei n-o conștientizează. Ei încercă să evite frica: „Voi avea de mâncare mâine? O să-mi pot crește copiii?”.

- Cine ar trebui să se ocupe de lucrurile acestea - ei singuri, statul, liderii lor?

- Nu se va întâmpla nimic dacă cineva nu ia o decizie clară. Am fost căsătorit de două ori și știu că, de obicei, ce se întâmplă în societate este exact ceea ce se întâmplă într-o familie. Societatea e o familie mult mai dezvoltată. Când „se rupe filmul” între bărbat și femeie e atunci când nu mai au timp unul pentru celălalt. Nu se mai lucrează ca într-o echipă. Aici nu e nevoie de un lider cât e nevoie de un coordonator. 

Tu accepți problemele mele, eu accept problemele tale. Acum câțiva ani, cineva îmi spunea: „Cum e posibil să atragi lucruri bune în viața ta?”. Secretul acesta mi l-a dezvăluit un profesor: „Damian, tu atragi exact ceea ce gândești!”. Îți place când vii acasă la nevastă - cel mai rudimentar exemplu vi-l dau! - și o auzi întrebându-te unde ai fost, de ce ai întârziat? În momentul ăla vrei să scapi de ea, să fugi! Dar dacă îți spune atunci când ajungi acasă: „Ce faci iubitul meu? Ești bine? Știu că ai muncit toată ziua, hai să mai stăm de vorbă!”? În momentul acela o accepți. Același lucru se întâmplă și cu oamenii ăștia care sunt țiganii. Dacă încontinuu îi ponegrești, le dai cu biciul și le spui hoților, ce să aștepți de la ei?

- Cu alte cuvinte, spuneți că prejudecățile majoritarilor le-ar determina comportamentul?

- Credeți că până nu se va întâmpla ceva la nivel mondial, se va schimba felul în care părinții noștri ne cresc? Deseori suntem distruși din cauza părinților. Pentru că fiecare lucru care ne pune jos respectul de sine e din cauza părinților și a celor din familie care, cândva, ne-au spus: „Ce tâmpit ești, nu o să faci niciodată nimic în viață! Ia uite, ai nasul mare!”. 

Toate astea ne-au făcut pe noi, astăzi, să citim mii de cărți ca să ne schimbăm. Nu avem respect față de sine. Dacă unui copil de mic îi spui: „Ești cel mai bun, ești deștept, inteligent!”, devine un om luminos pentru că a crescut pe o bază foarte puternică. Am băieți în trupă cărora le spun să se ducă să-și facă actele și ei îmi spun că nu știu să facă asta pentru că „sunt treburi de gagii”, adică de români. Și sunt băieți cu liceul, care știu să scrie! Eu știu că ei pot, dar îi oprește altceva, la nivel psihic.

„Eu prefer să rămân țigan, nu rrom”

-  Cum e corect – „rrom” sau „țigan”?

-  Dacă m-am născut țigan și am fost țigan până în anii 2002-2003 când a decis cineva să nu mai fiu țigan e ca și cum i-ai spune cuiva „vlah” sau „dac” în loc de român. Eu prefer să rămân țigan. Așa ar trebui să schimbăm și cuvântul „gipsy”.

-  Oamenii simpli din etnia dumneavoastră vor să li se spună țigani sau rromi?

-  Ei nu știu de cuvântul „rrom”. „Rrom” în limba romanes înseamnă „țigan”.

- damian draghici E o falsă dezbatere pe această temă?

- Da! Și prin asta se face o discriminare pentru că cineva îți impune un alt nume care, de fapt, te face să te simți inferior. Asta pentru că altul are puterea asupra ta.

-  Iată un lucru foarte interesant...

-  Dacă stai și analizezi psihologic, când îl întrebi pe altul: „E bine să mă îmbrac în albastru?”, îi dai lui puterea de a decide. Dacă tu îmi spui că nu sunt țigan ci rrom, atunci tu știi mai bine decât mine pentru că ești inteligent și iarăși mă faci să simt un complex de inferioritate.

-  Cum vi se pare muzica lui Tamango?

-  Foarte bună și omul exprimă ceea ce simte. Este un țigan pur, 100%. Este ca și acei oameni care fac linguri sau burlane, arată ceea ce știe el să facă.

-  Și Tamango spunea că vrea „să rămână” țigan...

-  Împreună cu Fundația Soros vom avea o campanie pentru un an, doi sau trei în care fiecare rrom important - dintre cei care sunt cineva în societate, care s-au realizat și care nu au curajul să spună că sunt rromi - va spune că e rrom. Sunt oameni pe care i-am întâlnit și vor recunoaște pentru că acest clip și campania în sine vor fi în așa fel făcute încât îi vor determina să-și dea drumul la suflet. Asta pentru că e imposibil să trăiești cu o minciună mii de ani.

„Mulți vor recunoaște că sunt țigani”

- În Statele Unite nu există atâtea complexe din acest punct de vedere...

- În Los Angeles, aproape de mine, este Hills Hollywood și acolo e zona homosexualilor. Am vorbit cu foarte mulți oameni care au fost căsătoriți, care erau de o seamă cu părinții noștri și care au trăit 30-40 de ani căsătoriți, au făcut copii și nu au avut curajul să spună că sunt homosexuali. Până la urmă nu au mai putut să țină greutatea asta pe umeri și au spus: „Gata! Sunt gay!”. 

În momentul acela au simțit cea mai mare eliberare și nu a mai contat pentru ei că proprii copii îi judecau. În primul rând, nu mai cereau aprobarea cuiva. Erau ei 100%! Asta se va întâmpla și la rromi, care-și vor da drumul la suflet. Eu personal, în afară de Mădălin Voicu și Nicu Păun, nu am auzit de la altcineva că a recunoscut că e țigan. Dar sunt mulți artiști, cântăreți extraordinar de buni. Credeți că omul acela, care știe că e dar nu spune, se simte bine?

- damian draghici  E o luptă interioară...

- Nu cred că se simte bine. Și știu sigur pentru că mie mi s-a întâmplat. Și oricui care spune o minciună.

- Cât timp va trece până când fiecare ne vom asuma identitatea și, pe de altă parte, până vom acționa ca niște oameni responsabili?

-  Valorile sunt cele mai importante. Dacă nu ai valori...

-  Avem valori?

-  Nu. Acum doi ani au făcut în „Times Magazine” o cercetare. Idee era ca înaintea fiecărei căsătorii, cu 45 de minute înainte de a ajunge în fața preotului sau a stării civile, să se dea mirilor o listă cu cinci întrebări legate de valorile lor.

- Să se constate dacă sunt compatibili sau nu...

- Asta din cauza lipsei valorilor... Care sunt, de fapt, valorile? Vreau să am casă, mașină, vreau să am condiții, să fiu fericit, eventual niște lanțuri la gât și un Mercedes? Astea nu sunt valori! Eu mă refer la valori interne - ambiție, caracter, dragoste, intimitate, libertate, libertate de expresie. Acestea sunt valorile reale ale omului. 

Spuneți-mi câți oameni pot să spună care sunt valorile lor reale? Nu mă refer la rromi, mă refer la orice român! Sunt foarte puțini oameni din aceștia pentru că majoritatea fac lucrurile din obișnuință și le fac din cauza societății. Valori nu înseamnă să-mi fac casă la Pipera sau la Izvorani doar ca să-ți arăt ție ce am eu acolo. Eu vreau să-mi fac acolo o casă mică, să te invit la iarbă verde pentru că îmi place natura. Cât timp trăim cu valorile astea nu suntem OK, ne păcălim unii pe alții.

-  Păcăleala este o altă meteahnă a românilor, indiferent de etnie...

-  Spre exemplu, un patron nu se prea gândește la client, la relațiile cu clientul său. Pentru el nu există așa ceva și întotdeauna merge pe principiul „ce-i în mână, nu-i minciună”. Mă duc și cânt și mi se spune că am o oră. Eu cânt o oră și jumătate, două ore, pentru că îmi place ceea ce fac. Nu se poate încontinuu să fii doar pentru tine. „E ora 17.00 și trebuie să merg acasă”. La mine nu există așa ceva!

-  E vorba și de egoism...

-  Egoismul! Se vor schimba valorile și atunci cred că ne vom schimba cu toții.

„Am uitat cât de rău ne-a fost”

- Ce nu merge în România, în viziunea lui Damian Drăghici?

- Lucrurile merg așa cum merg dintr-o inerție a momentului. E o roată uriașă. Cine merge pe roată e bine și-i place, cine nu, încearcă încă să se urce pe roată. Cam așa văd eu lucrurile, metaforic vorbind. Ascultam pe BBC News, acum câteva zile, un material despre criza economică de la unguri. 

L-au întrebat pe un om de 80 de ani dacă era mai bine acum 20 de ani și el a spus că era mai bine. Spunea că erau mai multe așteptări, că se simțeau mai liberi, că le dădeau apartament degeaba...

-  Se simțea mai liber?

-  Da, spunea că se simțea mai liber, că și condițiile erau mai bune. Apoi i-au luat un interviu celui mai bogat om din Ungaria, iar acesta a spus că lucrurile merg foarte bine acum pentru că omul care are încredere în el poate să facă ceva.

 Omul acela de 80 de ani, clar uitase cât de rău era comunismul din cauză că nu avea așteptări mari. Capitalismul e o lume exact ca o junglă - te lupți sau nu te lupți. Dar asta nu se întâmplă numai în capitalism, ci i se întâmplă oricui în viață. Dacă le dai oamenilor niște exemple dramatice își vor pune mintea la contribuție.

„În politica noastră sunt și lăutari, și muzicieni”

-  Cum vi se pare clasa politică românească?

-  Cred că există lăutari și muzicieni, cred că există negustori și oameni de afaceri. Așa cred că există și oameni care au devenit politicieni fără să aibă în spate o școală politică, dar și politiceni adevărați.

-  Din a doua categorie avem ceva? Puteți să-mi dați câteva exemple?

- În SUA, dacă te duci și îi iei pe politicieni la rând, vei vedea că fiecare are un CV cu cel puțin 20 de școli în domeniu. Au studii politice cu aplicabilitate în viața oamenilor. Deci nu poți să devii peste noapte politician, cum nu poți să devii nici lăutar sau orice altceva.

-  Și politicienii noștri îți pot arăta diplome...

- Nu cred că diploma e importantă. A fi politician nu e ceea ce cred ei. Nu poți intra oricând și oricum în politică. E ca și cum cineva m-ar întreba pe mine dacă nu cumva vreau să devin fotbalist? Nu pot face asta peste noapte. Se spune că America e țara tuturor posibilităților, că poți să faci orice.

 Da, dar există o mică nuanță! Poți să faci orice la care ești bun, la care ești devotat. Nu poți face un anumit lucru numai pentru bani și să faci o șmecherie din asta.

-  Dar din păcate, șmecheria merge bine la noi...

-   Asta pentru că nu există valori. Am întrebat mulți oameni de ce lucrează și doar unul mi-a răspuns corect. Peste 90% din ei se duc la muncă pentru că o fac și ceilalți. De aceea, diferența e realizată de cele câteva procente care mai rămân și care știu ce vor.

„Noi suntem țigani, iar ăia sunt gagii”

-  Vă amintiți de vreun moment în care ați fost discriminat de majoritari?

- damian draghiciDiscriminarea cred că începea în casă, auzind 24 de ore din 24 că „noi suntem țigani, iar ăia sunt gagii”. Când ajungi afară ești deja discriminat prin ceea ce a făcut familia. Ești deja într-un cerc vicios și ai niște lucruri care îți sunt clare, niște prejudecăți. Și când te duci să inviți o fată la dans te gândești că ești țigan și că ea nu va vrea să stea cu tine. Când eram la școală am stat în bancă cu o fată. Primul lucru care îmi venea în minte, la 8-9 ani, era: „Eu sunt țigan”. Noi suntem ceea ce părinții noștri au dat creierului nostru atunci când eram mici.

-  Dincolo de acest complex, ați fost vreodată victimă a discriminării?

-  Au existat discriminări, dar eu sufeream de un complex de inferioritate, luat ca un virus, din familie. Și-l aveam foarte bine înrădăcinat. Înainte să scot un cuvânt îmi spuneam că sunt țigan. Am rămas odată supercomplexat. Înainte de a pleca din România, m-am dus la institutul de impresariat artistic să-mi iau un atestat. Am spus că am venit „pentru ridicarea atestatului”. 

Ani de zile mi-a rămas tâmpenia aia în cap, că am folosit termenul „ridicarea” în loc de „eliberarea” atestatului. Acum un an mă uitam pe un site și scria că „pentru ridicarea banilor pe anul 2008 puteți veni...”. Și când te gândești că m-am chinuit vreo 17 ani din cauza acelui cuvânt, care mie mi se părea nepotrivit dacă era folosit de un țigan...

-  Sunteți un om care a luptat în permanență să se autodepășească, însă sunt foarte mulți aceia care încearcă să iasă în evidență prin altceva - manele date la maximum, agresivitate, haine scumpe etc.

-  Adică prin a nu fi transparenți. Ei au nevoie de un lucru foarte simplu: să fie semnificativi. Iată un exemplu: eu, dacă vin și vă pun pistolul la tâmplă, în momentul acela cine e semnificativ dintre noi? Evident că eu, pentru că am pistolul. Toate lucrurile acestea vor să arate altceva. Mulți nu au ce să mănânce acasă, dar vor să arate altceva decât ceea ce sunt. Prin asta își câștigă importanța, li se umple sufletul cu ceva care e fals. Înlăuntrul lor e tot un gol și întotdeauna vor fi într-un cerc vicios. Scriptura spune: „Adevărul te va face liber!”.

-   E o chestiune de raportare la tine însuți.

-   Nu ne referim aici numai la rromi. Să nu credeți că am o înclinație obsesivă, însă totul se rezumă la valori.

„Nu am un public format din țigani”

-  Mădălin Voicu spunea că țiganii nu cântă manele pentru ei, ci pentru români...

-  Sunt și țigani care ascultă manele. Dar sunt țigani care nu ascultă muzică lăutărească. Eu nu am un public format din țigani. Poate că sunt câțiva țigani care ne ascultă, dar peste 90% din public e format din români. Am avut un concert la Arenele Romane și am avut 8.000 de oameni. Au trecut prin sală și câțiva țigani și au spus: „Hai măi de aici că ăsta e nebun cu rockul lui!”.

-  Nu v-ați simțit exclus de propria comunitate, în anumite momente?

-  Nu. Poate să se întâmple asta, dar eu știu cine sunt și ce vreau. Îmi cunosc valorile foarte bine și atunci nu mă deranjează opinia nimănui. Am ajuns la un nivel pentru care am luptat foarte mult și pentru care am studiat foarte mult. Mă autoeduc să înțeleg că nu am nevoie să-mi spună nimeni dacă sunt bun sau nu. Eu am nevoie să-mi fac munca pentru mine, să fiu cât mai transparent.

- V-ați afirmat cântând la nai. De ați renunțat?

- Din nevoia de transparență. A venit un moment când nu mi-a mai plăcut, pur și simplu.

-  Sau v-ați luptat în permanență cu firea nestatornică? Damian Drăghici - slab, Damian Drăghici – solid, Damian Drăghici – cu barbă, Damian Drăghici – fără barbă. Și look-ul spune multe despre un om...

- N-am nicio problemă cu asta. Dacă m-aș fi îngrășat atunci când trebuia să fiu slab, ca să arăt bine în ochii altora, să am confirmarea lor, m-ar fi deranjat, dar acum când am trecut peste problema asta și sunt gras, nu mă deranjează. Sunt OK cu mine. Naiul a fost un instrument pentru mine, o unealtă care mi-a făcut bine la orgoliul artistic. Am început să cânt la nai din orgoliu, ca să dovedesc cât de bun sunt. De la 3 la 12 ani „am vagabonțit”, nu am făcut nimic. La 12 ani am luat instrumentul și m-am făcut de râs la niște băieți dintr-un ansamblu. M-am pus să cânt non-stop ca să le dovedesc tuturor că sunt extraordinar de bun. 

Am mers mai departe, am devenit foarte bun, dar eram gol pe dinăuntru. Când făceam un album nou, mă chinuia o întrebare: „Oare am fost făcut pentru muzică?”. Am lăsat instrumentul un an de zile, după concertul din mai 2001, după concertul acela mare, după confirmarea valorii muzicii mele. Ceva nu era în regulă și m-am dus la psihologi, la seminarii, la guru, la yoga, țineam diete de tot felul. Apoi mi-am dat seama că eu făceam toate lucrurile acestea ca să le dovedesc altora ceva și nu le făceam pentru mine. 

Din acel moment s-a schimbat toată filosofia mea de viață. Am făcut primul CD în 2003, fiind producător, compozitor, pianist, vocalist. Făceam orice altceva, dar fără nai. Muzica pentru filme și orice făceam era exact ceea ce simțeam. Nici nu mai conta anvergura sau amploarea proiectului. Altcineva, cu valori diferite, ar putea crede că e o fiță de-a mea.

- Ați renunțat la bani mulți?

-  Am avut oportunitatea să ajung undeva, unde mi-am dorit să fiu din punct de vedere financiar și din toate celelalte puncte de vedere, dar eram extraordinar de gol pe dinăuntru. Am zis să mi se dea un proiect sau ceva care nu are anvergură, dar care mă face fericit. Nu vroiam să am toți banii aceia ca să-i dau la psihologi să mă facă bine. Am început să fac lucruri noi și a venit turneul cu Joe Cocker. 

Cerința a fost să cânt cu vocea două piese pe care le cântam după CD. Am spus că eu nu pot să cânt cu vocea pentru că nu sunt solist vocal. Mi s-au mai cerut 3-4 piese cu naiul. Am spus că vreau mai puțini bani decât mi se ofereau, dar să mă lase să cânt piesele care-mi plac mie. I-am convins că o să prindă la public pentru că sunt reale.

- Cum ați început proiectul Damian & Brothers?

-  În Statele Unite am început să mă ocup de muzica de film, dar existau foarte multe lupte interioare până când am venit în vacanță în România, înainte de „Pirații din Caraibe”. Atunci aveam niște proiecte mari, dar exista o problemă uriașă și cine mă cunoaște știe. Eram gol, extarordinar de gol și nefericit. 

Cu toate că, din alte puncte de vedere, ajunsesem la visele mele. Prin 2001 am stat cu prietenii la diverse mese, la restaurante și erau lăutari pe care îi știam de mic. Au început să cânte niște piese și am început să plâng. Era un vis de-al meu de mic copil să fac o trupă. La 18 ani, în 1988, m-am și văzut cu lăutarii mei într-un avion. Se făcea că eu eram unul serios, care ajunsese undeva, și plecam la un concert. Uite că s-a întâmplat exact viziunea aceea. Am început să dau telefoane pentru a forma o trupă și le-am spus că o să cântăm muzică lăutărească.

-  Aveți vreun punct de intersecție cu muzica lui Goran Bregovici?

-  Nu cred. Muzica balcanică, în ultimii 20 de ani, s-a schimbat și e un amalgam. Până în 1989, muzica balcanică se definea foarte bine. Oamenilor le sună familiar câteva game și câteva moduri populare care sunt folosite și de sârbi, și de bulgari, și de noi. Dar e foarte bine să ai o muzică care să se asemene cu ceva. Până la urmă, cele mai bune hit-uri sunt cele care se aseamănă cu altceva, potrivit cercetărilor. 

Dar nu știu dacă Goran Bregovici cântă „Bălălău” sau „Cine a pus cârciuma în drum”. Astea sunt piese românești, lăutărești, țigănești. Când l-oi auzi că o să cânte cântecele astea, voi spune că semănăm unii cu alții. Damian & Brothers cântă muzică lăutărească autentică veche. (sursa:adevarul)

 

 

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]